CSR romanesc in 2010

07.03.2011 § 3 Comments

Echipa ResponsabilitateSociala.ro realizeaza bilantul responsabilitatii sociale pe 2010 cu speranta de a aduce politicile de CSR ale companiilor pe aceeasi pagina cu asteptarile consumatorilor in acest domeniu. Ei au conceput patru intrebari ale caror raspunsuri, cumulate, contureaza viziunea publicului asupra CSR-ului in Romania. Iata perspectiva mea:

Care sunt primele 3 companii pe care le apreciezi cel mai mult pentru cum s-au implicat in societate in 2010 si de ce?

In primul rand Avon Cosmetics, pentru ca a dovedit consecventa si dedicare in lupta impotriva cancerului la san; au inceput aceasta lupta in Romania in 2002 si au continuat-o in fiecare an, iar 2010 nu a facut exceptie. Informarea cu privire la depistarea precoce si imbunatatirea posibilitatilor de tratare a cancerului la san sunt necesitati arzatoare ale societatii romanesti, iar faptul ca Avon si-a luat un angajament de durata pentru a le satisface mi-a castigat aprecierea.

Vodafone, pentru ca donarea a 350.000 euro pentru construirea unui centru de diagnostic si tratament al cancerului la copii in Timisoara mi s-a parut cel mai graitor gest pe care l-a facut o companie in 2010. Este o cauza sensibila si urgenta, pentru care o donatie atat de consistenta a reprezentat un important pas inainte si un impuls pentru alti potentiali donatori. Mai mult, parteneriatul dintre Fundatia Vodafone si asociatia Salveaza Vieti pentru adunarea celor un milion de euro necesari construirii acestui centru demonstreaza ca nu este vorba doar despre o actiune punctuala, un ‘publicity stunt’, ci despre un angajament real si sustinut.  

In al treilea rand, Petrom pentru platforma Tara lui Andrei. Initiativa lor de a finanta cu 5000 euro proiecte in folosul comunitatii propuse de ‘cetateni’ mi se pare una foarte oportuna; membri comunitatii sunt cei care cunosc cel mai bine nevoile acesteia, iar cu ajutorul Petrom ei au acum posibilitatea de a le satisface.

In ce masura marile companii au raspuns in 2010 asteptarilor tale in privinta implicarii in societate?

Nu am avut asteptari prea mari de la companii in aceasta privinta, si deci nici dezamagiri de proportii. Stiu ca CSR-ul este inca la inceput pe piata romaneasca si ca multe companii continua sa actioneze ‘dupa ureche’ in acest domeniu. Totusi m-am bucurat sa vad ca macar marile companii au continuat sa aloce un buget activitatilor de CSR in ciuda crizei economice si ca au incercat sa pastreze cat de cat o consistenta cu ce facusera anterior. 

Ce asteptari ai de la companii in privinta responsabilitatii sociale pentru 2011?

Ma astept ca mai multe companii sa se indrepte spre educatie si sanatate, deoarece acestea mi se par a fi domeniile cu cele mai arzatoare probleme si in acelasi timp pilonii de baza in dezvoltarea societatii. Activitati precum plantarea de copaci si incurajarea utilizarii bicicletelor ar trebui sa vina abia dupa ce companiile si-au redus pe cat posibil impactul activitatii lor asupra mediului. De asemenea, ma astept sa vad o continuitate in angajamentele luate in 2010, o implicare de durata intr-un anumit domeniu, nu doar activitati punctuale. Nu in ultimul rand mi-ar placea sa vad o incurajare a voluntariatului in randul angajatilor companiilor. 

Ce esti dispus sa faci pentru a le stimula pe companii sa fie mai responsabile in 2011?

Le voi sanctiona pe cele care au un comportament iresponsabil prin retragerea votului meu economic in calitate de consumator. Faptul ca o mare parte din bunurile si serviciile existente pe piata sunt interschimbabile imi permite sa fac asta fara costuri mari.


Advertisements

Tagged:

§ 3 Responses to CSR romanesc in 2010

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading CSR romanesc in 2010 at oopses & wows.

meta

%d bloggers like this: